Blood on the dance floor
Bun venit! Daca sunteti fani Blood on the dance floor va asteptam sa va alaturati comunitatii!

Blood on the dance floor


 
AcasaPortalFAQInregistrareConectare
Bun venit la noi pe forum! Speram sa va distrati si sa fiti cat mai activi! ^_^

Distribuiţi | 
 

 Privind din umbră

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
LexX
Moderator
Moderator
avatar

Berbec Sobolan
Mesaje : 6
Reputatie : 1
Data nasterii : 27/03/1996
Data de inscriere : 03/02/2013
Varsta : 21
Localizare : Aici.
Joburi/Distractii : Terorism (D)
Stare de spirit : De rahat.

MesajSubiect: Privind din umbră   Mier Feb 20, 2013 11:34 am

Privind din umbră

Chapter 1



     Mereu te gândeai la ce e mai bine pentru tine, la fericirea ta. Nu-ţi păsa de ceilalţi. Niciodată. Egoismul de care dădeai dovadă era oarecum contagios, dar cum puteai fi aşa? Cum puteai fi o fiinţă umană lipsită de sentimente, de scrupule, de compasiune? Erai cel mai bun exemplu. Nu-ţi păsa că ceilalţi sufereau lângă tine, nu-ţi păsa că ucideai persoane nevinovate, nu-ţi păsa de nimic. Adorai să auzi ţipetele victimelor tale, iubeai să te implore pentru viaţa lor. Crud, tribal… Nu înţelegeam de ce făceai asta… până în momentul acela. Până când am devenit ca tine.

     Îmi doream să more u, să dispar fără urmă, să nu mai fac rău nimanui. Nu era firea mea. Nu puteam face acele lucruri aşa cum le făceai tu. Aveam scrupule, compasiune. Îmi era milă de oamenii care mă implorau să-i las în viaţă. Cedam. Ei fugeau şi tot ceea ce se întâmpla ajungea la alţi oameni, în jurnale, la autorităţi. Eram nevoită să fug. Ajungeam în alt oraş, aceeaşi poveste. Mila nu voia să mă lase să trăiesc. Nu găseam nicio soluţie. Ai încercat să mă înveţi, voiai să mă faci să fiu tu, darn u puteam. Nu era firea mea. Apoi, am fugit şi de tine, am rămas singură.

     Am încercat din nou. De această dată, nu era speriat, nici uimit. Nu implora pentru viaţa lui, nu făcea decât să se uite la mine. Eu la el? Nu. Îi evitam privirea. Bărbatul cu ochii roşii. Era genul de persoană pe care o întâlneai odată în viaţă, după care dispărea. Definitiv. Avea o aură interesantă. Era un bărbat interesant. De ce? Pentru că nu-i era frică? Poate că asta credeam eu. Era prima persoană care nu ţipa, care era calm şi calculat.

    - De ce? D ce nu eşti speriat, terifiat? De ce nu ţipi şi de ce nu încerci să scapi?

     A chicotit discret, apoi a zâmbit. Mă privea oarecum amuzat, se apropia din ce în ce mai mult. Fără să conştientizez, dădeam înapoi. Vânătorul devenea vânat. Mă simţeam încolţită, aşa cum se simţeau cei pe care îi prindeam eu. Pentru prima dată, ştiam cum se simţea un om.
     A ajuns în faţa mea, m-a încolţit. Mă privea în ochi, simţeam cum mă cuprindea o stare de somnolenţă. Ochii mi se închideau încet-încet, iar totul devenea vag, neclar. Probabil, am adormit. Nu auzeam nimic, nu vedeam, nu simţeam. Eram ca şi moartă. Dar cum a făcut asta? Cum m-a adormit?

     Încet-încet, simţurile îmi reveneau la normal. Puteam auzi ce se petrecea în jurul meu, puteam simţi tot ce se întâmpla cu mine. Şuviţele părului meu erau răsfirate delicat de o mână grijulie. Îmi mângâia bland chipul, obrajii, buzele, fiecare părticică a feţei. Deschideam încet ochii, încercând să disting ce se petrecea în jurul meu. Aceiaşi ochi roşii mă priveau, de această dată bland. Orice urmă de teroare dispăruse. Acel chip, aproape demonic se transformare ca prin minune într-o expresie blândă, angelică. Era plăcut.

     M-am ridicat în capul oaselor, încă privindu-l. Aveam multe întrebări, voiam să ştiu de ce eram acolo, în acea casă. Era casa lui? Sau doar un loc în care să mă ţină închisă? Voia să-mi facă rău? Puteam afla, dar trebuia să aştept. Şi totuşi, mai mult ca oricând, nu aveam răbdare. Deloc.

    - Pari dezorientată, micuţă domnişoară. Dă-mi voie să mă prezint.

     Îmi afişă un zâmbet cald, apoi îmi întinse mâna. Derek. Un nume frumos, îmi plăcea. Am întins mâna, cu o oarecare teamă. Nu ştiam dacă să încerc să scap, sau să stau cuminte, să văd ce avea să urmeze. Poate că era mai înţelept să stau, pur şi simplu.

    - Pentru o creatură a întunericului, eşti fragilă. Sentimentele tale umane erau atât de puternice atunci când erai în viaţă, încât nu au dispărut în timpul tranziţiei. Uimitor! Intr-adevăr uimitor.

    - De unde…

    - De unde ştiu? M-ai atacat. Sau, cel puţin, ai încercat să mă ataci. Atunci când oamenii se sperie, ţi se face milă, eşti plină de compasiune. De ce continui s te chinui când te poţi hrăni mult mai uşor prin alte metode, fără să ucizi?

     Mă uitam la el dezorientată. De unde ştia despre mine? De unde ştia modurile prin care mă pot hrăni? Dar, mai important, cum mă puteam hrăni fără să ucid? Erau multe întrebări pe care doream să i le pun, dar mi-era frică. Nu de el, ci de răspunsuri. Nu ştiam aproape nimic. Tu nu m-ai învăţat nimic, doar ai încercat să-mi suprimi sentimentele, să mă transformi într-un monstru.

    - Samantha, draga mea. Ai trăit într-o minciună, o minciună uriaşă. Nu totul depinde de oameni. Nu avem nevoie să ucidem pentru a ne putea hrăni. Cel care te-a transformat… cel care te-a învăţat să ucizi, este unul din cei întunecaţi. Trebuie să te fereşti de el.

    - Dar… dar cum te poţi hrăni dacă nu consume sânge de om? Cum poţi supravieţui fără?

     Zâmbi discret, apoi se aşeză pe pat, lângă mine. Mă privea adânc în ochi, parcă încercând să afle ceva… Totuşi, privirea lui mă fpcea să mă simt inferioară lui, să simt că nu ştiam absolute nimic despre ceea ce sunt de fapt. Era deranjant. Simţeam nevoia să aflu tot ceea ce tu mi-ai ascuns zeci de ani.

     Îşi trecea mâna discret printer şuviţele mele de păr, avansând spre chip. Îmi mângâia uşor obrajii de o nuanţă stacojie, în timp ce îmi lăsam capul în jos. Ştia prea bine ce voiam să fac. Mi-a ridicat bărbia cu două degete, forţându-mă să mă uit în ochii lui.

    - Oh… micuţa mea. Ai foarte multe de învăţat. Rămâi cu mine şi totul va fi bine. Îţi promit că te voi elibera de povara de a ucide. Jur!
Sus In jos
Vizitato
Vizitator
avatar


MesajSubiect: Re: Privind din umbră   Joi Feb 21, 2013 6:10 am

wow, e chiar superb acest prim capitol sincera sa fiu affraid
scrii superb si ai o descriere de "te lingi pe degete" :->
sper sa aduci continuarea cat de repede poti
o astept cu nerabdare
pentru un prim capitol e chiar superb!!! :=d>: , cum am mai spus
sper sa ma anunti
te pupacesc pupic
Sus In jos
Dany
Administrator
Administrator
avatar

Leu Mistret
Mesaje : 343
Reputatie : 1
Data nasterii : 23/07/1995
Data de inscriere : 12/01/2013
Varsta : 22
Localizare : Unde apuc
Joburi/Distractii : De toate..
Stare de spirit : Asa si asa :-j

MesajSubiect: Re: Privind din umbră   Lun Feb 25, 2013 9:50 am

Mami scuze ca am intarziat. angel Sunt un ingeras uituc. :$ Revenind. xD Imi place primul capitol, e interesant. *goo* Chiar ai o descriere super, sa aduci nextul cat mai repede. batting eyelashes Sper ca stii ca trebuie sa ma anunti. xD Te pup mami. :*




We're trying to be okay with what you didn't create
Don't copy my face and make stupid mistakes
Your only mark is gonna be on the side walk
Your body on the block outlined in white chalk

You better learn to crawl before you can walk
I'm coming at you fast, I'm just having a mock
See how far you get around the cell block
You think you're hardcore,
It's just drawn on by the rock
Sus In jos
http://botdf.monsterforum.net
LexX
Moderator
Moderator
avatar

Berbec Sobolan
Mesaje : 6
Reputatie : 1
Data nasterii : 27/03/1996
Data de inscriere : 03/02/2013
Varsta : 21
Localizare : Aici.
Joburi/Distractii : Terorism (D)
Stare de spirit : De rahat.

MesajSubiect: Re: Privind din umbră   Mier Mar 20, 2013 11:34 am

Chapter 2



     Ochii lui mă fascinau într-un mod ciudat. Mă simţeam protejată, iubită. Mă simţeam bine. De când „am murit”, a fost vină şi frică, dar acum... mă proteja. Faţă de tine, el ştia să se comporte cu mine, nu încerca să-mi suprime sentimentele. Nu. Mi le amplifica. Pe zi ce trecea, îl iubeam din ce în ce mai mult. Poate că vedea asta, sau poate că nu. Dar mă simţeam bine, el mă făcea să mă simt aşa.

     Substanţele pe care mi le dădea îmi suprimau pofta de sânge şi mă ţineau în viaţă. De când am ajuns aici nu mai eram nevoită să ucid. M-a salvat... El m-a salvat şi nu aveam să uit asta prea curând. Deseori eram singură acasă. Nu-mi păsa. Deşi a venit şi acea zi...
     Ca de obicei, Derek era plecat la Consiliul Apărării, muncea. Eu eram acasă, încercam să exersez tot ceea ce mă învăţa el zilnic. Mi-a spus că a fi vampir nu însemna doar a supravieţui. Puterile cu care venea această latură pe care o căpătai după moarte erau incredibile, dar foarte greu de controlat. El a avut grijă să mă înveţe tot ceea ce trebuia să ştie un vampir. Urma să fiu iniţiată, apoi deveneam senior. Mă încânta indeea, chiar începusem să agreez noua mea viaţă. Am înţeles că un vampir nu era un ucigaş. Dimpotrivă. Îi ajutam pe oameni, îi tratam pe cei bolnavi, sau îi transformam, pe cei care doreau să facă parte din comunitatea noastră, deşi mulţi alegeau calea întunericului. Ei bine, aici interveneam eu. Urma să devin vânător de vampiri. Dacă oameni nu puteam ucide, la vampiri nu aveam probleme. Răzbunarea era mult mai puternică decât mila. Nu îi iertam pe cei care alegeau calea întunericului. Nu meritau această onoare.

     Fără să-mi dau seama, nu mai eram singură în casă. O aură întunecată pulsa în aer, o simţeam. Ceva malefic a pătruns în casăiar eu trebuia să aflu ce. Aveam să pun în aplicare tot ceea ce am învăţat. Un exerciţiu practic.

    -Ştiu că eşti aici. Ieşi afară şi luptă cinstit!

     Dintr-un colţ al camerei, se apropia o siluetă. Aura pe care o înprăştia era de-a dreptul malefică. Nu distingeam chipul, dar ceva îmi părea cunoscut, familiar. Părea... că erai tu. Da. Chiar tu erai.

    -Samantha... A trecut mult timp.

     Vocea ta era schimbată Tu erai schimbat. Poiate că în trecut nu realizam, dar Derek avea dreptate. Chiar erai malefic, neiertător. Şi acum? Ai venit după mine. De ce?
M-am dat câţiva paşi înapoi şi am luat poziţia de luptă. Trebuia să-i fac faţă, trebuia să-l înving şi să-i demonstrez că nu mai sunt acea fată credulă şi lipsită de apărare. Nu! Eram o luptătoare. Urma să fiu vânător. Trebuia să fiu demnă de această onoare.

    -Samantha, relaxează-te. Nu-ţi sunt duşman. Aminteşte-ţi trecutul, noi doi, ceea ce te-am învăţat.
    -Tu nu m-ai învăţaţ decât prostii. Eşti malefic şi nu meriţi viaţa pe care o trăieşti. Meriţi să mori în aceleaşi chinuri pe care tu le-ai aplicat oamenilor de-a lungul anilor. Eşti un monstru, asta eşti şi asta vei fi mereu!

     O secundă de linişte, după care întreaga încăpere fu cuprinsă de râsul lui. Un râs isteric, lipsit de sens şi de scrupule. Aşa cum a fost mereu, o persoană nemiloasă ce ucidea cu sânge rece. Cum a avut îndrăzneala să creadă că mai eram aceeaşi, că mai aveam încredere în el?
     Am înaintat un atac, s-a ferit. Asta am dorit să facă. L-am condus spre capcanele mele. Trebuia să-lcapturez, apoi să-l contactez pe Derek. Ştiam ce am de făcut şi aveam încredere în propriile forţe. Am ajuns în ceasul răzbunării, momentul pe care l-am aşteptat atât de mult timp. Ajuns în punctul critic, am dezamorsat capcanele mele, încercând să-l prind. A dispărut! Vocea îi răsuna în încăpere, dar nu era nicăieri. Da... îmi aminteam ce mi-a spus Derek Şi-a creat o umbră ce îi permitea să se teleporteze în timp şi spatiu. Eram încolţită. Putea apărea oricând, de oriunde. Eram atentă la orice mişcare, încercam să anticipez ce avea să facă. Nu puteam. Mă privea din umbră şi eram conştientă că la nivelul meu actual nu aveam cum să-i înving umbra. „Derek, vin-o mai repede, te rog.”
Nu ştiu dacă mesajul meu a ajuns la el. Nu eram expertă la capitolul telepatie, dar în acest caz era unica soluţie. Trebuia să aştept şi... să încerc să nu mor.

     Am reuşit să-i anticipez următoarea mişcare şi l-am evitat. Dar cât voi mai putea face asta? Am luat poziţia de atac şi l-am aşteptat. Se teleporta din fiecare colţ al încăperii. Cu greu am reşit să-i calculez intervalul de timp în care se teleporta, dar am reuşit. Odată la zece secunde. Dacă aş putea să montez butonul de detonare în acest interval de timp, aş reuşi să-l prind. În clipa în care a dispărut, am montat butonul în colţul în care credeam că avea să apară. În acest fel, când a finalizat teleportarea, l-am capturat.

    -Felicitări, Sam! Ai evoluat, pot vedea acest lucru. Dar cu ce te ajută dacă eşti de parte greşită? Ce crezi că vei realiza dacă stai cu Derek? El e slab, foarte slab. Eu sunt puternic. Tu asta vrei, simt setea ta de putere. Te vei întoarce la mine şi mă vei implora să te iert, să te fac mai puternică.
    -Greşeşti! Greşeşti atât de mult, încât nici nu-mi pot imagina cum îţi crezi toate minciunile. Nu puterea contează. Nu cu asta te-am învins. Am reuşit să te răpun prin... credinţă, prin gândul că lumea ar fi mai bună fără tine. Derek mi-a deschis ochii. M-a învăţat ce este bine într-adevăr, iar tu... tu eşti chipul răului, Alexander, chipul Diavolului.
    -Te păcăleşti singură, Sam. Tu nu eşti aşa, nu eşti făcută să fii un vânător. Eşti o prădătoare, mereu vei fi. Tânjeşti după sânge, împotriva sentimentelor tale. Eşti doar un monstru ce se ascunde în spatele sentimentelor. Eşti ca mine, Sam, ca mine!
    -Taci! Nu ai dreptate. Niciodată nu vei avea! Imposibil.

     Vocea îmi era tremurândă. Stăteam în faţa ta şi nu mă puteam controla. Ca întotdeauna, mă influenţai, încercai să mă atragi de partea ta. Şi eu aproape cedam. „Derek, unde eşti?”. Toată siguranţa pe care o aveam dispăruse. Eram din nou speriată, neputincioasă. Atat de mult antrenament, dar în faţa ta eram neputincioasă. Mă modelai după bunul plac, fără să-ţi pese. Niciodată nu ţi-a păsat. De ce ai începe acum?

    -Recunoaşte, Samantha, mă iubeşti, ai o încredere oarbă în mine. Orice ţi-aş spune, ştii că aşa este. Sentimentele te fac slabă, mereu a fost aşa.
    -Poate că te-am iubit şi poate că am crezut în tine, dar toate aceste lucruri s-au schimbat. Eu m-am schimbat. Nu mai sunt aceeaşi fată naivă, nu mai sunt acel vampir slab. Şi, mai important, nu sunt o criminală.
    -Gata! Nu mai scoate niciun sunet. Ştii foarte bine ce fel de persoană este Sam, ştii că nu vei reuşi să o întorci împotriva mea. Renunţă, Alexander.
    -Derek... ai venit. Mă bucur să te revăd, frate.
Sus In jos
Vizitato
Vizitator
avatar


MesajSubiect: Re: Privind din umbră   Mier Mar 20, 2013 11:47 am

wowww , ce bine ca a aparut Derek

offf offf offf..Alex asta, vine si el dupa multa vreme si mai are si tupeu

ideea este ca mi-a placut foarte mult si acest capitol si sper sa ma anunti

te pupacesc dulce si spor la scris
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Privind din umbră   

Sus In jos
 
Privind din umbră
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Blood on the dance floor :: Sa discutam despre altceva :: Fan art :: Proza :: One shot-uri :: In desfasurare-
Mergi direct la: